top of page
Writer's pictureEscape From Reality

Ultimul tren spre Istanbul bul

Updated: Aug 13, 2019

Am terminat de curând de citit o carte super faină, care te face să o citești pe nerăsuflate (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme). Ce-i drept, Ultimul tren spre Istanbul de Ayșe Kulin este o carte pe val în ultima perioadă. Am văzut-o destul de des în diverse postări, ceea ce m-a dus cu gândul că trebuie să fie o carte bună dacă tot mai multă lume vorbește despre ea. Am trecut-o pe reading list-ul de anul acesta și am zis că o voi citi la un moment dat. Zis și făcut :)


Povestea are în prim plan o familie de musulmani din Turcia, care își trăiește viața într-o perioadă interbelică, mai exact 1933 - 1943. Selva și Sabiha sunt două surori a căror viață este plină de momente dramatice, trăite alături de familie sau departe de aceasta. Cu timpul, datorită iubirii dintre Selva și Rafael, se iscă divergențe între familiile celor doi tineri, dat fiind faptul că Selva era musulmancă, iar Rafael evreu. Cei doi hotărăsc să plece în Franța, cu speranța unei vieți mai bune și mai liniștite.


Viața tuturor este tulburată de războiul pornit de către germani, cu toate că puterile din stat și diplomații statelor neutre (cum era cazul Turciei), încearcă să aplaneze situația. Populația este din ce în ce mai speriată, evitând să mai iasă din case, pândind momentul când soseau soldații și nu numai. Evreii și musulmanii care s-au retras în Franța trăiesc cu teama de a nu fi trimiși în lagărele nemțești, pentru simplu fapt că aparțin altui cult religios. Ayșe Kulin descrie diversele situații prin care oamenii încearcă să se salveze, apelând la diplomați pentru a obține cetățenie turcă, astfel încât să se întoarcă în Turcia, care a rămas în cele din urmă neutră, contrar insistențelor marilor imperii, de a se alătura războiului. Cu greu le este pus la dispoziție un vagon pentru a fi transportați la Istanbul.


M-a impresionat foarte mult faptul că pe parcursul călătoriei cu trenul, dar și înainte de aceasta, evreii și musulmanii s-au unit, astfel încât și-au creat o comunitate, mică, dar care trece prin multe încercări. De-a lungul drumului sunt supuși la tot felul de controle făcute de soldații nemți, trec prin diverse aventuri, însă ei rămân împreună până la Istanbul. Este vorba despre omenie, mărinimie, emoții, dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum.


O recomand cu drag! Este o carte care citește foarte ușor, te ține în suspans, iar la final îți pare rău că ai terminat-o!


Eu mă opresc aici și te las pe tine să te pierzi în povestea asta minunată, apoi te aștept să îmi spui cum ți s-a părut. :)




16 views0 comments

Recent Posts

See All

Kommentarer


bottom of page