Inițial am citit Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, care m-a fascinat și am fost plăcut surprinsă de modul în care tânărul evreu slovac, devenit Tatowierer, găsește o cale să scape din acel infern. Ulterior după ce am citit această carte am aflat că mai există câteva pe aceeași tematică, dar cu alți protagoniști, ceea ce înseamnă că aveau de spus o poveste diferită, dintr-o altă perspectivă. Așa mi-am pus pe lista De citit din aplicația Goodreads (pe care o super recomand 😊) următoarele cărți:
1. Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G Iturbe - citită
2. Hoțul de cărți de Markus Zusak
3. Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson
4. Călătoria Cilkăi de Heather Morris - partea a doua din Tatuatorul de la Auschwitz
Știm cu toții de la ora de istorie sau din cultură generală faptul că Auschwitz - Birkenau, au fost două lagăre de concentrare, aflate la distanțe apropiate, din Polonia, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, unde și-au pierdut viața mii de oameni nevinovați.
Așa cum spune și numele cărții acțiunea se petrece la Auschwitz, unde Dita, o fetiță de 13 ani este adusă forțat de către trupele SS (Schutzstaffel), împreună cu părinții ei. S-a născut și a copilărit o vreme în Praga, ulterior au fost mutați la fortăreața militară Terezin (Cehia), iar în septembrie 1944 au ajuns la Auschwitz.
A fost o perioadă extrem de grea pentru toți prizonierii, darămite pentru un copil de 13 ani. Cu toate acestea cel mai mult m-a impresionat faptul că aveau un pavilion, numit Blocul 31, care era destinat copiilor. Aici își petreceau cea mai mare parte a timpului, iar cu ajutorul lui Fredy Hirsch și a câtorva adulți au întemeiat o școală. În camera lui Fredy erau ascunse 8 cărți care i-au fost date în grijă Ditei. Aceasta avea sarcina de a le proteja trupele SS (cărțile erau interzise în lagăr, dar fiind faptul că, citindu-le oamenilor le-ar putea veni diverse idei, care nu erau dorite de către conducătorii acestuia) și să le pună la dispoziție profesorilor pentru a le preda copiilor.
Totodată aveau și cărți vii (da, ai citit bine 😉), acestea erau reprezentate de către diverși oameni binevoitori care știau povești și doreau să le împărtășească copiilor. Organizau piese de teatru, aveau un cor, ceea ce îi ținea ocupați pe copii ce mai mare parte din zi și să uite de frig, mâncarea care nu putea fi numită mâncare, lipsa unui duș sau pat cu o lenjerie curată.
Nu am să ascund faptul că în carte apar și pasaje triste, cu descrieri ale vieții crunte și cu suferințele prizonierilor, însă citind-o mi-a plăcut să mă concentrez pe partea bună, respectiv pe lucrurile frumoase pe care copii le făceau în lagăr. Sunt mai multe lucruri frumoase față de ceea ce am povestit eu, dar te las să le descoperi în carte 📙.
Pentru a încheia acest articol într-o nota pozitivă, te anunț că povestea nu este una super tristă, pentru că are un final fericit și ai să vezi ce fain s-a terminat experiența Ditei😊.