În ultima vreme am văzut această carte peste tot: în metrou, pe birourile colegilor și mai ales în social media. Mai nou, instagramul este canalul de pe care aflii cele mai faine și mai noi vești (asta depinde și ce fel de conturi urmărești) ;).
Cartea era pe lista mea și urma să o citesc cândva, în acest an. La un moment dat, într-o discuție cu o prietenă, despre ce mai citește fiecare îmi spune: ”Nu cred că nu ai citit tu cartea lui Andrei Lasc! Trebuie să o citești!” Seara am intrat pe Bookster și spre norocul meu, cartea sosea la birou în săptămâna următoare. Trebuia să văd ce este atât de special la această poveste, de ce o laudă atât de multe persoane.
Mi-a trebuit o săptămână și puțin să o devorez, citită în cea mai mare parte seara înainte de somn. Este diferită față de ce am citit până acum, dar acest lucru cred că se datorează și stilului de a scrie al lui Andrei. Cumva am avut senzația că fac și eu parte din călătoriile și experiențele lui, prin felul în care expunea diversele situații prin care a trecut.
Admir foarte mult curajul pe care l-a avut Andrei să plece într-o călătorie către necunoscut, la mai bine de 6.000 de km depărtare de România. Cred că astfel de experiențe sunt determinate de factori care nu țin nepărat de noi, ci sunt create de un context. La un moment dat, ceva face click în adâncul gândurilor noastre, ne determină să ne luam rucsacul și un bilet de avion către prima destinație îndepărtată. Sau mai există varianta în care vrem să explorăm cât mai mult din frumusețile planetei.
Raportându-mă la mine, nu mă cred în stare să fac o astfel de călătorie singură, acum sau în perioada următoare, însă asta-i doar o idee în acest moment. Nu am de unde să știu ce îmi rezervă viitorul :).
Revenind la cartea 07:07, am citit-o cu sufletul la gură, absorbind cu nesăț fiecare rând al fiecărei pagini. Simt că am fost plecată (cu gândul) în mai multe desținații, în aceeași seară. În Delhi, apoi în Nepal, Ubub, Kuala Lumpur, Bali, m-am topit de căldură în Chandigarh, așteptându-l pe Mane să iasă de la interviu. Am stat cu sufletul cât un purice pe străzile lăturalnice și dubioase, în drum spre diverse hosteluri. Și nu numai, mai sunt alte locuri faine pe care te las să le descoperi pe parcursul lecturii.
M-am amuzat de momente precum cele cu Lola, însă mai sunt și altele care te așteaptă să le descoperi. Am aflat 2 titluri de cărți pe care le-am trecut pe lista mea de cărți pe care urmează să le citesc: Fructele Mâniei de Steinbeck și Șapte ani în Tibet de Harrer.
Mi-am dat seama că-i normal ca fiecare dintre noi să aibă temeri și stări de anxietate la un moment dat. Să fii singur, tu cu tine, cu gândurile tale și să nu te agăți de unul și de altul, doar pentru a avea compania cuiva.
Cel mai important lucru de care mi-am dat seama citind carte este că ”O să fie bine/ O să fie așa cum este mai bine/ O să fie așa cum trebuie să fie.” Mulțumesc Andrei!
Totuși la final am simțit că nu-i gata. Trebuie să mai fie ceva, să existe o continuare. Simt că trebuie să continue într-un fel sau altul. Rămâne de văzut :)
Comments