Am terminat de citit Povestea Slujitoarei de Margaret Atwood în weekend-ul ce tocmai a trecut, iar acum după ce s-a sedimentat informația vă spun ce părere mi-a lăsat.
Cartea a apărut acum 35 de ani. Da, ați citit bine. A fost publicată în anul 1985, de Margeret Atwood și a ajuns să fie bestseller în toate topurile. A câștigat unul dintre cele mai importante premii și anume Premiul Arthur C. Clarke pentru cel mai bun roman apărut în Marea Britanie.
Unii dintre voi poate că ați auzit de serial (The Handmaid's Tale) sau chiar l-ați văzut. Acesta a apărut în 2017 și este difuzat pe HBOGo, iar de curând a apărut al doilea sezon.
Simt că s-a făcut vâlvă în jurul acestei cărți, după ce anul acesta a fost lansat al doilea volum de Editura Art. Este vorba despre Testamentele, a cărei acțiune se petrece la 15 ani după întâmplările din Povestea Slujitoarei.
Romanul Povestea Slujitoarei este cosiderat de mulți critici literari ca fiind capodopera scriitoarei canadiene. Acțiunea se petrece înainte de anii 2000, într-o Americă ale cărei femei au rămas dintr-o dată fără drepturi. Recunosc că la început, în primele aproximativ 100 de pagini am fost puțin bulversată. Nu înțelegem de unde și cum s-a ajuns în situația în care femeile nu mai au drepturi și sunt limitate doar la a aduce pe lume copii și atât.
Povestea începe destul de brusc în câmpul acțiunii, dar pe parcurs, pe măsură ce avansezi în lectură sunt prezentate amintiri ale lui Offred, din viața ei dinainte de a fi doar un "uter umblător". Le-au fost interzise foarte multe lucruri care înainte erau perfect normale. Nu mai aveau voie să se machieze, foloseau unt topit furat de la masă pe post de cremă de mâini și balsam de buze, nu mai aveau acces la cărți, le fusese interzis să mai meargă la lucru și multe altele. Toate "slujitoarele" aveau rochii roșii. Au fost forțate să spună adio blugilor, fustelor scurte și tricourilor comode.
"Lucurile interzise" au fost arse o dată cu apariția noilor interdicții, însă o parte dintre ele au fost salvate de mai marii societății: Comandanții și Soțiile lor. Pentru a se bucura de micile plăceri (atingerea unei creme pe mâinile aspre sau aplicarea unui ruj) ale vremurilor apuse, unele dintre slujitoare erau dispuse să facă compromisuri. Offred ajunsese la concluzia că alege:
Să fie cooperantă ca să-și salveze pielea. Până la urmă la asta se reduce totul.
Femeile nu erau slujitoare în adevăratul sens al cuvântului. De treburile casnice se ocupau marthele, care nu prea le îndrăgeau pe Offsomething. Vă las să aflați din carte cum erau de fapt numite slujitoarele, în funcție de comandanții în a căror subordine se aflau.
În ciuda numărului destul de mare de pagini pe care îl are (în ultima perioadă am "talentul" de a alege să citesc cărți de peste 500 - 600 de pagini, don't know why 🙂), este o carte care se citește foarte ușor și care te prinde. Eu am fost curioasă pe tot parcursul să aflu ce s-a întâmplat astfel încât să se ajungă la acțiunea curentă a cărții. Mi s-a părut fascinant cum în acel amalgam de familii dezbinate, răsfirate și noi reguli pentru toată lumea, Atwood a atins tangențial pasaje în care reunea vechi prieteni.
Nu am să omit faptul că este o carte cam dură pe alocuri, prin conjuncturile care se creează de-a lungul romanului. Cu toate acestea vă recomand, mai ales dacă sunteți fani cărți thriller sau ficțiune. Mi-a plăcut în primul rând pentru faptul că este o carte captivantă, iar acțiunea mă intriga și voiam să aflu ce se intâmplă cu fiecare pagina parcursă.
Câteva date despre carte:
Publicată în 2020, la Editura Art
464 de pagini
Genul cărții: Ficțiune
4 din 5 stele pe Goodreads
După cartea asta eu mi-am mai adăugat pe lista câteva de Margaret Atwood, începând cu partea a doua: Testamentele.
Comments